Va fi difuzat in fiecare zi de Luni pana Vineri incepand cu ora 16:45 (in loc la “Ginere de import”) de Kanal D. “Ginere de import” a fost mutat la ora 13:30… (in loc la “Anii pierduti”, deoarece acesta se termina).
“Poveste de familie” este un serial inspirat după romanul lui Reşat Nuri Güntekin (romancier/dramaturg turc), regizat de Melek Gençoglu şi beneficiază de o distribuţie excepţională din care fac parte: Halil Ergün (Ali Riza Tekin), Güven Hokna (Hayriye Tekin), Bennu Yildirimlar (Fikret Tekin).
“Poveste de familie” este o ecranizare fascinantă a vieţii de zi cu zi a unei familii obişnuite din Turcia. Ali Riza, capul familiei şi tatăl a cinci copiii, şi-a dedicat viaţa creşterii şi educării copiilor lui. Împreună cu soţia sa, Hayriye Hanim, încearcă să le ofere un trai decent, dar viaţa se pare că nu este atât de uşoară. El demisionează din funcţia de consilier în momentul în care i se propune să treacă cu vederea o nedreptate. Între timp, fata cea mare obţine o bursă de studii la o universitate din Istanbul. Atunci ei decid să se mute cu întreaga familie în marele oraş. Din acel moment, Ali Riza începe să vadă cu alţi ochi viaţa pe care a avut-o până acum. Mutarea la Istanbul nu le simplifică situaţia, ci dimpotrivă. Adaptarea la noua viaţă, cheltuielile pe care le presupune creşterea copiilor şi faptul că Ali Riza este şomer, le îngreunează traiul şi întreaga familie este supusă unor mari încercări de viaţă. Lucrurile se complică într-un mod neaşteptat pentru întreaga familie şi de aici începe lupta pentru o viaţă mai bună.
de ce ati schimbat “GINERE DE IMPORT”la ora 13.30 nu va mai bate-ti joc de noi pentru ca suntem oameni in toata firea si la un moment dat o sa va pierde-ti audienta.Inteleg nu ati putut da in reluare “ANII PIERDUTI”dar cu “GINERE DE IMPORT” ce aveti cu el?????????????noi LUCRAM NU PUTEM URMARI ACEST SERIAL LA ORA ACEEA.AM VAZUT TOATE SERIALELE SI ACUM SCHIMBA-TI ORA DE DIFUZARE CA SA NU LE MAI URMARIM?? DE CE VA BATE-TI JOC DE NOI?VA ROG RASPUNDE-TI!
13.30 nu e ora potrivita pentru acest film,L-am urmarit de la inceput si acum ce fac ii spun sefului ca trebuie sa plec ca incepe filmul.Gasiti o solutie ,difuzati ginere de import in reluare sau la o ora rezonabila ,ca nu-l urmaresc numai pensionarii.Cu asa decizii pierdeti teren si nu e usor de recuperat.
voi o sa va pierdeti audientele intro zi o sa dati faliment daca nu dati de mai multe ori pe saptamana asi-impotriva destinului pt ca ii cel mai fain film da pana acum si ii pacat sa il vedem doar de 2ori pe saptamana mai bn ati scoate 1001 de noptii lati pune la alta ora si ati da de 3 ori asi-impoteiva destinului mie imi place de asi si demir joaca cel mai bn.
De ce tot modificati orele de transmisie a serialelor. Asta se cheama bataie de joc .A-ti inceput cu o gramada si acum nu stiti cum sa ne mai zapaciti . Asa procedati si in Turcia ? Mai avem si servici si vedem tot franturi ,a-ti inceput cu unul la ora 16,45 apai lasatil asa nu va jucati de-a serialele. Sa va fie rusine de respectul ce-l aveti fata de telespectator.
Va rog din suflet sa schimbati ora nu este potriva difuzarea la ora 13:30….lam urmarit de la inceput si imi place foarte mult….saptamana asta o sa mai pot sa il urmaresc dar de saptamana care vine nu mai pot ca se incepe scoala…..si termin orele doar la 3 si nu mai apuc sa il mai vad…….va rog schimbati ora……se da reluare?….stie careva sa imi spuna si mie dak macar se da reluare?…..ast sms….
ginere de import este un film excelent bine scris bine bine jucat si bine filmat bravo lor critica perfect prostia batranilor copiii nu sunt lasati sa traiasca independent ne recunoastem in multe ipostaze ma deconecteaza filmul multumim
asi e cel mai fain film turcesc………si poveste de familie!!!!
va rog din tot sufletul sa schimbati ora de difuzare a serialului poveste de familie pentru ca sunt la scoala si nu l pot viziona incepand de luni 9 februarie.va rog frumos daca se poate sa il mutati cu o ora mai tarziu imi place ffffffff mult acest serial,l-am urmarit de la inceput si nu as vrea sa pierd nici un episod sau macar sa-l difuzati in reluare dar la o ora accsebila adica sa poate fi vizionat de toata lumea.sunt sigura ca nu sunt singura care vizioneaza acest film si isi doreste sa-l poata viziona in continuare dar nu poate din cauza orei la care este difuzat sau cel putin daca nu se poate schimba ora de difuzare macar difuzati-l in week-end cate 2 episoade,sambata 2 episoade si duminica 2 episoade va rog ffff mult tineti cont de cererile celor care urmaresc seriale la canalul dvs de televiziune prin urmare va rog frumos sa tineti cont de cererea mea.daca se poate si nu cer prea mult poate primesc si eu un raspuns pe e-mailul meu in legatura cu cererea adresata.multumesc
super tare
BINE K ATI BAGAT ”1001 NOPTI” O DATA PE SAPTAMANA DESTEPTILOR. SCHIMBATI PROGRAMUL SERIALELOR K PE SOSETE. ”FELICITARI !!”
schimbati ora de difuzare a serialului Poveste de familie deoarece este o ora la care nu poate fi urmarit.Macar reluarea s-o dati la o ora mai accesibila.multumim!
va rog mult schimbati ora de difuzare de la 13:30 a serialului “poveste de fdamilie” pt k nu-l pot urmari…poneti-l mai tarziu ca o sa va pierdeti audienta…va rog mult…ca pana acuma l-am urmarit dar a incep scoala si term la 3 in fiec zi si nu-l mai vad deloc…aar trebui s chiulesc s il urmaresc…dar nu-i bn s chiulim…va implor puneti-l mai tarziu…va rog mult…
este fain ,imi place enorm de mult il urmaresc in fiecare zi aproape,este fain super fain mia placut de la primul episod ,ma atras foarte mult .imi plac foarte mult personajele mai ales sevchekt,leyla,domnul ali riza ,harive,necla,quaz,etc.peferunde nu prea pot so iert pentru ceea ce le face tuturor.imi pare foarte rau pentru sedef.iar quaz le chinuieste rau pe necla si pe leyla.sai fie rusine.
poveste de familie e un film foarte frumos…imi plac valorile morale ale acestei familii”invechite” cum ar spune unii…pacat ca se difuzeaza ziua cand nu-l pot urmari si copiii.ar avea ce invata!multumim pentru filmele frumoase cu care ne rasfatati si mai asteptam si altele!
va rof frumos sa dati in fiecare zii inainte de sfarsit este un film foarte frumos si chiar interesant va multumesc
va rog frumos sa dati in fiecare zii inainte de sfarsit este un film foarte frumos si chiar interesant va multumesc
Este un seral minunat de la primul episod mi-a placut il urmares mereu dupa de vin de la scoala de si am doar 11 ani imi place si am inteles ce vrau personajele sa spuna .
Felicitari !!! postluli kanal D pentu filmul “Poveste de familie
lasati serialele la orele la care sant si dati poveste de familie si sambata si duminica tot la ora 13,30 nu le mai schimbati orele de difuzare pt ca o sa ajungem sa nu mai stim la ce sa neuitam plus ca mai sant si alte programe asa ca aveti grija si mai mult respect fata de telespectatori altfel o sa ajungeti sa va uitati doar voi.
sunteti geniali . imi plac toate filmele turcesti …… bravo voua sunteti cei mai tari si videoclipurile cu ismail yk ,ozcan deniz…….bravo nu va lasati
imi place cel mai mult inainte de sfarsit:X:X continuati tot asa si faceti filme mult mai frumoase
Felicitari postului Kanal D pentru “Poveste de familie”! Este un serial captivant,pe care-l urmaresc cu placere.As dori sa-l difuzati si in week-end,chiar daca la aceeasi ora,insa e pacat ca nu-l dati si in reluare… Va multumesc
pe mine ma incanta ideea..cu toate k urmaream si “ginere de import”.. insa trebuie sa renunt la unul dintre ele, pt k incep cursurile, iar la ora 13:30 sunt la facultate ! prefer sa urmaresc “poveste de familie” de la ora 16:45 !
imi plac foarte mult serialele asi si poveste de familie,dar orele de la care sunt difuzate sunt aiurea,poveste de familie nu reusesc sa il vad deoarece sunt la servici.Iar serailul Asi sa il transmita de mai multe ori pe saptamana,Asi si demir imi plac la nebunie,sunt niste actori extra,mie mi se pare ca se potrivesc foarte bine.Cand se impaca odata ca ma tin cu dufletul la gura
de ce nu difuzati si in weekend aceste seriale minunate,toata lumea este mai libera atunci ,mai modificati si orele
Nici-un serial vazut de mine pana acum nu a reusit sa ma impresioneze ca “Poveste de familie”. Ar trebui sa-l vada toate categoriile de telespectatori, in special adolescentele pentru ca ar tine loc la orice sfaturi am incerca noi sa le dam. Felicitari Kanal D, felicitari scenaristului si actorilor- toti sunt extraordinari fara exceptie. AcasaTV=vax! Tineti-o tot asa!
de ce ati schimbat opra de difuzare a serialului “GINERE DE IMPORT” la 13.30? De ce va bateti joc de telespectatori? Sunteti total neseriosi. Nu mai prezentati credibilitate, oricum va pierdeti retingul! Am dat si telefon dar nu ni sa rezolvat doleanta. Pacat de un serial urmarit pana la jumatate. “POVESTE DE FAMILIE” nu am vazut niciun episod, nu inteleg nimic din el, noi suntem niste oameni care lucreaza dimineata, nu suntem pensionari. Daca nu respectati orele de difuzare initiale nu mai difuzati nimic. Inchideti postu.Plecati in Turcia de unde ati venit! NU este loc pentru oamenii fara cuvanta la noi in tara! ROG RASPUNS!!!!
Vă rog nu schimbaţi ora de difuzare a serialului Ginere de impot sau dati-l în reluare la o oră rezonabilă.L-am urmărit de la început iar la ora 13,30 sunt la serviciu şi nu pot să-l urmăresc.Astept răspuns.
sunt foarte dezamagita ca a-ti schimbat ora de difuzare la ginere de import acum nu mai pot sa-l vad reluare se da?
VA ROG SA TRANSMITETI SERIALUL” Poveste de familie” in reluare,oridimineata la ora7,ori seara dupa ora22.Va multumesc(sper ca asa ne veti impaca pe toti)
URMAREAM CU ARDOARE SERIALUL “POVESTE DE FAMILIE”INAIONTE DE A SCHIMBA ORA E DIFUZARE.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!VA IMPLOR PUNETI SERIALUL ORI LA SFARSIT DE SAPTAMANA ,ORIDUPA ORA22.
LUATI SEAMA SI DE MESAJELE MELE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!VA IMPLOR “POVESTE DE FAMILIE”IL PUTETI DIFUZA IN LOCUL “VACANTEI MARI “DE LA ora 22.si asa inchideam televizorul ,numai sa nu-i vad.sunt dizgratiosi.n-au nici un dram de umor.
“poveste de familie “este cred ca cel mai reusi serial turcesc de pana acum!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
va rog sa faceti ceva cu filmul ginere de import ca sunt foarte dezamagita ca ia-ti schimbat ora pt ca nu am cum sa ma uit ca sunt la serv faceti ceva si mutati-l la ora care era … va rog frumos sau dati-l in reluare mai tarziu pe la 19 sau 20 gasiti o solutie
De ce ati schimbat ora de difuzare la ginere de import si nici macar nu il dati in reluare? Zic eu ca sa va pierdeti audienta. Mie imi place foarte mult acest serial si la 13,30 nu il mai vad ca sunt inca la serviciu si astfel cred ca nu o sa ma mai uit deloc la kanal d, la fel ati procedat si cu 1001 de nopti il lalaiti de nu se mai poate.
Nu va suparati dar cei de pe canalul acasa au o strategie mai buna la modul de difuzare al serialelor decat voi. Imi pare rau pentru voi.
Va rog sa lasati in continuare Ginere de import la ora 17, deoarece la aceea ora cand il difuzati 13,30 sunt la serviciu. Va multumesc
As dori sa treceti si cine interpreteaza muzica din serial..astept un raspuns.
Am gasit singura…Muzica este interpretata de Toygan Isikli.Melodiile se numesc Tebessum si Uzak.
sant suparata pe voi care dati mesaje urate despre 1001 de nopti imi place si serialu poveste de familie si ginere de import dar va rog nu va mai legati de 1001 de nopti eu as vrea sa il dea toata saptamana, foarte aspru vorbesc lumea de postul canal d mie imi place chiar daca mai schimba programele, eu fac parte din poveste de familie parca ma regasesc in el,nu mai fiti rai cu canal d.
va rog frumos sa dati doua episoade pe saptamana din serialul 1001 de nopti ca este super fain filmul l-am urmarit de la inceput si este pe primul loc in top urmat de poveste de familie pe urma inainte de sfarsit si etc lista ar putea continua.va rog mult sa dati macar doua episoade din serialul 1001 de nopti.va multumesc!
VA ROG SA IMI SPUNETI LA CE ORA POT VEDEA IN RELUARE FILMUL POVESTE DE FAMILIE DIMINEATA MI-AS DORI SA IL VAD DIMINEATA PANA LA 10 IN RELUARE PT CA LUCREZ NUMAI SCH 2 SI NU IL POT VEDEA TOT TIMPUL LA ORA 13 SAU 17 NUMAI CAND AM LIBER VA ROG INSISTENT SA TINETI CONT SI DE PAREREA MEA SI DACA MAI ESTE NEVOIE VOI MAI REVENI
ORICUM VA MULTUMESC PT DIFUZAREA ACESTUI SERIAL SI SA VA FELICIT PT ACEASTA ALEGERE
CU RESPECT NICOLETA
buna ziua…..tuturor!filmul Poveste de familie este exceptional bine regizat bine jucat si actorii ffff bine alesi pt aceste roluri!!!felicitari tuturor celor care au facut acest film…..cel mai mult imi place de actorul care-l interpreteaza pe Oguz….si actrita care o interpreteaza pe Leyla…ce sa zic…am numai cuvinte de lauda pt film siii cred ca ar fi bine sa mutati ora la care se difuzeza…cel mai bine ar fi pe la ora 19 sau 23…!!!!!!!!multumesc
de ce nu mai dati in reluare serialul”POVESTE DE FAMILIE”……………….?
SUNT DEZAMAGITA DE voi…………..kanald
vreau reluareeeeeeeee……..!!! va rog si eu alaturi de mama mea care chiar daca are multa treaba la tara lasa totul balta cand e difuzat. Mi-e teama ca nu o sa-l pot vedea vreodata si nu e acelasi lucru cand ti-l povesteste cineva. Sper sa tina cineva cont de atatea mesaje…
DE CE ATI SKIMBAT ORARU FILMULUI POVESTE DE FAMILIE ERA MAI BINE SE UITA SI COPILUL MEU DE CE LA TI INTORS KIAR NU INTELEG NE AM INVATAT CU UN PROGRAM SI ACUM NE SUCITI CUM VRETI DATI INAPOI FILMUL CUM A FOST NU AM PIERDUT UN EPISOD NU DUN GUSUM SAU ANI PIERDUTI ASI DATI INAPOI VA ROG POVESTE DE FAMILIE NU SE POATE ASA DAR CKIAR NU TINETI CONT DELOC DE PAREREA NOASTRA MA DEZAMAGITI
Ma enerveaza astia de la canal D fac programul cind si cum vor ei.Il modifica cind li se scoala.
daca vreti sa vedeti filmul “POVESTE DE FAMILIE”LI PUTETI VEDEA PE( YOUTUBE HTTP://WWW.YOUTUBE.COM/WATCH? YAPRAK DOKUMU) CU MULT INAINTEA NOASTRA
as dori si eu ceva.da e foarte frumos filmul dar imi puteti da si mie melodia de pe fundal
cu fiecare episod derulat ,filmul POveste de famile,devine mai interesant,mea tine cu sufletul la gura si abia astept o noua zi si un nou episod>Frumos serial,bine jucat de niste actori minunati…si cand ma gandesc ca ma uitam la serialele mexicane….!/pacat ,cat timp risipit aiurea!Multumim pentru aceste seriale minunate si daca,s-ar putea da si o reluare a acestui serial,ar fi f bine!
se da reluare dimineata si eu ma uit se da reluare la 4 sau 5 dimineata
merhaba / mai sunteti super . imi place ca ati adus reprezetanta turciei la eurovizion . este super cool piesa.
.
dar faceti si voi in special duminica emisiuni cu mai multa muzica turceasca dansuri ca cred ca sunt multi oameni in tara asta care iubesc aceste emisiuni. uite de exemplu emisiunea de azi 13. 04 .sueta cu bahmu este superrrrrrrrrr.
.imi pare bine ca sa intors bahmu ca fara ea emisiunea nu avea nici un farmec nu stiu dar cand era dana nici nu ma uitam la emisiune
cam atat gule gule
Serialul Poveste de familie e exceptional! Foarte interesant, astept cu nerabdare in ficare zi sa ajung acasa de la serviciu si sa-l vizionez! Nu l-am vazut de la inceput, dar de cand l-am descoperit, m-a captivat intru totul!Si mai mult decat atat, mi-as dori sa merg anul acesta in concediu in Turcia!Sper sa si reusesc!
poveste de familie este foarte fain eu nu ma uit la telenovele dar asta e beton si aveti dreptate doamnelor sa nu se mai schimbe atat de des ora de difuzare a serialelor ne obisnuim si noi cu un program si la pov. de fam. nici nu se da in reluare tot mai citesc de pe net ce sa intamplat in serial cand sunt la lucru
mie imi plac toate serialele de la kanal d dar mai ales poveste de familie si asi ,as vrea daca sar putea sa transmiteti de mai multe ori pe saptamana aceste seriele superrrrrrrrrr!.As vrea sa mai intreb cate episoade au aceste seriale,daca stie sa imi spuna cineva.Am auzit la tv. ca se termina 1001 de nopti stie cineva cand?Rugamintea mea este sa difuzati cat mai multe episoade cu aceste seriale.VA MULTUMESC!!!!!!!!!
foarte tere filmul
imi place deAli Riza nsi Necla e frumoasa dar Si Denise supetr fain imi place
as vrea sa nu se termine filmul acesta foarte tare
misto
foarte tare episodul cand Ferunde a pacalit-o pe d-na Cevriene cu spiritele
super tare
de doua saptamani nu am mai vazut poveste de familie! ba este in reluare, ba nu este…….. ar fi minunat sa-l difuzati in locul vacantei mari, cum bine mai sugera cineva, acolo chiar nu este nimic de vazut. tot timpul se modifica programul, ne-ati ametit!
foarte frumos serialul POVESTE DE FAMILIE .SUPER
Un film exceptional!Aveti niste actori minunati si ca fizic dar si ca pregatire profesionala!Bravo!Incomparabile serialele cu cele mexicane…Canal D sunteti la inaltime cu aceste filme-serial!Ma uit cu placere si ma intristez de fiecare data cand se apropie sfarsitul episodului…sunt interesante si captivante…Va multumim!
Asteptam cu nerabdare inceperea serialului anuntat!speram sa fie la fel de interesant ca si ASI,1001 de nopti,Poveste de familie,si celelalte!Pe cand o reluare a serialului POveste de familie pe care,din pacate nu am reusit sa-l vad in totatlitate!?